Sezonul petardelor şi al dosarelor penale

0
15

Atenţionări cu privire la folosirea materialelor pirotehnice

În perioada următoare, poliţiştii din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară acțiuni pentru prevenirea, constatarea și combaterea evenimentelor cauzate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice, de către persoanele fizice și juridice, cu precădere, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Poliţiştii atrag atenţia că în afara rigorilor legii, persoanele care folosesc produse pirotehnice fără respectarea legislaţiei în vigoare îşi pot pune viaţa în pericol.
Potrivit legii, este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.
Conform normelor legislative în vigoare, articolele pirotehnice se clasifică în:

Articole pirotehnice de divertisment:
-Categoria F1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spații restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinația de locuință;
-Categoria F2 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă risc scăzut și un nivel de zgomot scăzut, sunt destinate utilizării în exterior, în spații restrânse și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;
Categoria F3 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă risc mediu destinate utilizării în exterior în spații deschise, vaste, al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;
-Categoria F4 – articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub numele de “ articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni și al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane.

Articole pirotehnice de scenă:
-Categoria T1 – articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care prezintă un risc scăzut și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;
-Categoria T2 – articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni;

Alte articole pirotehnice:
-Categoria P1 – articole pirotehnice, altele decât articole pirotehnice de divertisment și articole de scenă, care prezintă un risc scăzut;
-Categoria P2 – articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment și articole pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusive de către pirotehnicieni.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ