Sînge proaspăt la IPJ Buzău

0
188

Inspectoratul Judetean de Politie s-a întărit cu forte proaspete. Pensionările din ultima perioadă care au afectat institutiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau Ministerului Apărării s-au resimtit si în structura de politie judeteană motiv pentru care posturile libere au fost ocupate de noi agenti. Totodată locurile lăsate libere de politisti cu state vechi au fost preluate de cadre din inspectorat.

Șefi noi în poliție. Începînd din luna septembrie mai multe locuri lăsate libere în Inspectoratul Județean de Poliție Buzău de cadre care s-au pensionat în baza controversatei ordonanțe au fost ocupate de oameni bine pregătiți care au fost prezentați în cadrul unei confeințe la Clubul Polițiștilor.

Printre cei care au fost numiți în funcții de conducere se află și cea mai tînără șefă de structură din țară.

Alături de noii șefi în structrurile Inspectoratului de Poliție au intrat elevii absolvenți ai ultimei promoții din cadrul Academiei de Poliției și Școlii de Agenți de la Cîmpina. La acest moment procentul de încadrare cu personal este de 85 la sută a anunțat conducerea IPJ iar deficitul este pus pe seama pensionărilor din ultima perioadă de timp.

De regulă la nivelul IPJ Buzău gradul de ocupare al posturilor se situa anual în jurul procentului de 90 – 92 la sută. În acest an s-au pensionat 63 de polițiști, 14 ofițeri și 49 de agenți. (Florin Zafiu)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ