SINUCIDERE ÎNVĂLUITĂ ÎN MISTER

0
344

Anchetă dificilă a criminaliştilor buzoieni, după ce un cetăţean austriac a fost găsit spânzurat de podul de la Mărăcineni. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, era căsătorit cu o buzoiancă, şi locuia împreună cu aceasta la Potoceni. Motivele ce l-au împins să-şi ia zilele sunt încă un mister, atât pentru apropiaţii cuplului, cât şi pentru anchetatori.
Scene de groază s-au derulat luni, seară, la podul de la Mărăcineni. Trupul unui bărbat ce atârna, spânzurat de structura metalică a podului a fost observat de angajatul unei sociatăţi din zonă. Omul a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a alertat autorităţile.
Austriacul era un prosper om de afaceri, ce deţinea o fabrică de cablaje electrice în Cehia, cu sediul administrativ la Viena. Era căsătorit, civil cu buzoianca, mai tânără decât el cu aproximativ 20 de ani, pe care o cunoscuse în Austria. Cei doi locuiau la Potoceni, unde cumpăraseră o casă, iar în vară, urmau să facă nunta. Motivele sinuciderea, învăluite, deocamdată în mister, ar putea fi elucidate, după traducerea şi studierea unui bilet, în limba germană, pe care anchetatorii l-au găsit în zona unde cetăţeanul austriac şi-a pus capăt zilelor.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ