Mii de persoane cu deficiențe de auz pot înțelege mai bine legislația națională și procedurile de lucru ale instituțiilor, cu ajutorul platformei „Informare Contra Discriminare”. Proiectul pune la dispoziția acestora peste 1000 de clipuri video în limbajul semnelor și este dezvoltat de Asociația Națională a Surzilor din România- Filiala Buzău, prin programul „Lumea prin Culoare și Sunet”.
Pentru a împiedica pierderea unor drepturi și facilități sau pentru a evita semnarea unor documente în necunoștință de cauză, persoanele cu deficiențe de auz au nevoie de o informare corectă, realizată pe înțelesul lor. Forma principală de comunicare a persoanelor cu deficiențe de auz este limbajul semnelor, motiv pentru care informația transmisă pe cale orală este adesea recepționată incomplet sau eronat și poate duce la greșeli importante. Pentru ca astfel de situații să nu mai existe, Asociația Națională a Surzilor din România – Filiala Buzău a lansat platforma „Informare contra Discriminare”. Aceasta asigură persoanelor cu deficiențe de auz înțelegerea legislației naționale și a procedurilor de lucru ale instituțiilor, prin intermediul a peste 1000 de clipuri video în limbajul semnelor.
Platforma a apărut și din necesitatea surdo-muților de avea acces mai facil la instituții. Nu de puține ori s-a întâmplat cu o persoană cu deficiențe să se lovească de piedici atunci când a avut de rezolvat o problemă într-o instituție.
Platforma „Informare contra Discriminare” asigură interpretarea unor informații utile din domeniile juridic, economic și social, prin intermediul a mai mult de 1000 materiale video realizate de către interpreți în limbajul mimico-gestual.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA