STAȚIONĂRI SANCȚIONATE

0
95

Polițiștii locali au stat cu ochii pe șoferii care au staționat sau au parcat pe locurile interzise din municipiul Buzău. Dacă unii dintre conducătorii auto au scăpat doar cu o sancțiune, alții s-au trezit cu mașinile ridicate după ce le-au parcat în stațiile de autobuz sau chiar pe trecerile de pietoni. În doar două zile, 43 de șoferi au fost sancționați.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației și disciplinei rutiere au acționat, în ultimile 48 de ore, pentru combaterea actelor de încălcare a normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, pe raza municipiului Buzau. Cu această ocazie au fost constatate și aplicate un număr de 43 sanctiuni contraventionale, în valoare de 6.090 lei și 86 puncte de penalizare. De asemenea politistii locali au dispus ca măsura și ridicarea a 4 autovehicule, pentru staţionări voluntare pe trecerile de pietoni, în intersecţiile aglomerate ale municipiului, în statiile pentru transportului public în comun sau pentru blocări ale căilor de acces la drumul public. De la începutul anului 2018, au fost ridicate 52 de autovehicule, iar în 47 de cazuri conducatorii auto s-au prezentat la autovehicul și au achitat taxa de 300 lei, reprezentand deplasarea utilajului pentru ridicarea autovehiculelor.
Șoferii trebuie să știe că tarifele pentru ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor parcate ilegal se ridică la 600 de lei. Mașina este depozitată la sediul Urbis Serv din Bulevardul Bălcescu până când șoferul vine să-și revendice autoturismul.

DENISA IRIMIA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ