Ca în fiecare an, Sărbătoarea Bobotezei a atras la Buzău sute de credincioși veniți să asiste la procesiunea organizată pe malul râului Buzău. După slujba oficiată la Biserica „Sfântul Sava”, aproximativ 500 de buzoieni au pornit în alai către locul în care, în fiecare an, este oficiată slujba de sfințire a apei râului Buzău, în care a fost martirizat Sfântul Sava. După sfințirea apei, preoții au aruncat în apele Buzăului crucea, după care s-au alergat doi buzoieni.
Sute de buzoieni au îndurat gerul Bobotezeti și au asistat la slujba oficiată pe malul Buzăului. Aporximativ 500 de persoane au mers la râu, unde preotul Mihail Milea, alături de preoții Aurelian Damian și Alexandru Tudose au oficiat slujba de sfințire a Aghiazmei Mari. Apoi preotul Alexandru Tudose a aruncat în apa plină de sloiuri de gheață o cruce de lemn, după care au sărit doi bărbați din Mărăcineni. Pentru că apa a fost mare, cei doi au avut mult de înotat, iar la un moment au nimerit într-o porțiune cu gheață.
Învingător a ieşit Adrian Petrache, de 41 de ani, din Mărăcineni. Nu a mai concurat de 12 ani, timp în care a fost în Italia unde a lucrat în construcții. În încercarea de a prinde crucea, Adrian Petrache s-a ales cu mai multe tăieturi la față și la picioare, provocate de sloiurile de gheață.
În credinţa populară se spune că atunci când preotul aruncă crucea în apă e bine să o prinzi, fiindcă răsplata va veni neîntârziat de la Dumnezeu, care te va ocroti şi îţi va veghea zilele. âul Buzău este singura apă curgătoare sfântă prin sacrificarea în anul 372 a lui Sava Gotul, un credincios ale cărui minuni i-au speriat pe năvălitorii goţi. Slujbele de sfinţire la malul râului Buzău au început după Revoluţie.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA