Proiectul de hotărâre privitor la stabilirea nivelului taxelor și impozitelor pentru 2017 se află în dezbatere publică pe site-ul municipiului Buzău. Până în luna decembrie, momentul în care va fi aprobat de Consiliul Local Municipal Buzău, cetățenii pot trimite propuneri de modificare. Față de anii precedenți, dările pe care persoanele fizice trebuie să le achite vor rămâne neschimbate.
Sensibile modificări au fost operate în dreptul contribuabililor din mediul privat. Persoanele juridice vor beneficia de o reducere a taxelor și impozitelor dacă le achită până la o anumită dată.
O altă noutate în materie de impozite o reprezintă taxa specială de salubrizare. Aceasta va fi plătită de cei care nu dețin contracte încheiate cu operatorul de salubritate. 15 lei pe lună vor achita persoanele fizice și cîte 150 de lei cele juridice.
Se menține bonificația de 10 la sută pentru persoanele fizice care își achită dările pînă la 31 martie.
Florin Zafiu