Teoretic, suntem pregătiți de iarnă. Sunt vorbele pe care le auzim an de an, dar în realitate acțiunile nu se desfășoară deloc în teren așa cum sunt scrise pe hârtie. Tocmai astfel de situații vrea să fie evitate, prefectul Carmen Ichim, care deja i-a băgat în ședință pe responsabilii din instituțiile buzoiene. În acest sezon rece, şefa de la Casa Albă nu mai vrea ca iarna să ne ia prin surprindere.
An de an, iarna a fost o provocare pentru autoritățile buzoiene. Dacă înainte de primul viscol se declarau pregătite să facă față, în realitate lucrurile nu stăteau deloc așa cum era scris în documente. Drumuri blocate, oameni rămași în nămeți, utilaje insuficiente sunt doar câteva din problemele cu care Buzăul se confruntă iarnă de iarnă. Tocmai pentru a evita astfel de situații, conducerea Prefecturii i-a convocat în ședință pe responsabilii din instituțiile buzoiene pentru a stabili stadiul în care se află pregătirile pentru sezonul rece.
Șefii instituțiilor deconcentrate au fost convocați în ședință pentru a lua măsuri pentru sezonul rece. Participanţii la şedinţa de marţi, organizată de Prefectură, au stabilit etapele ce trebuie parcurse până la venirea sezonului rece şi a primei zăpezi. A fost dispusă verificarea contractelor, a parcului auto, a cantităţilor de materiale necesare lucrărilor de deszăpezire şi s-a stabilit un calendar până la care toate aceste măsuri să fie duse la îndeplinire.
Prefectul Carmen Ichim a spus că au fost verificate atent toate contractele pentru deszăpezire, dar şi stocurile de materiale şi parcul de utilaje al firmelor care au câştigat contractele pentru a nu se ajunge, decât în situaţii extreme, la blocarea drumurilor.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA