TERENUL CENTRULUI DE DIALIZĂ, VÂNDUT

0
545

Consiliul Judeţean a aprobat vânzarea terenului pe care este construit Centrul de Dializă, către societatea care administrează unitatea medicală. Suprafaţa de teren, proprietate a judeţului, era concesionată pentru o perioadă de 49 de ani, cu posibilitate de prelungire. Astfel, unitatea medicală privată funcţiona pe terenul care era în proprietatea publică a judeţului, deşi uzul acestuia nu mai era public.
În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean s-a luat hotărârea ca, suprafaţa 2000 de metri pătraţi de teren, din imediata apropiere a Spitalului Judeţean, unde funcţionează Centrul de Dializă să fie vândută firmei private care deţine centrul. Terenul era concesionat pentru o perioadă de 49 de ani, timp în care oricum nu putea primi o altă destinaţie, iar activitatea Centrului de Dializă este una benefică pentru buzoieni. Acesta a fost, de altfel şi justificarea conducerii Consiliului Judeţean pentru propunerea supusă la vot.
Preţul contractului de vânzare cumpărare a fost stabilit la 233. 775 euro, în urma unei evaluări ce a fost realizată de un expert tehnic autorizat. Banii încasaţi de Consiliul Judeţean în urma acestei tranzacţii vor fi folosiţi, potrivit conducerii instituţiei. pentru investiţii şi lucrări curente la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ