TERENURILE DE SPORT, DESCHISE COPIILOR

0
67

Veste bună pentru copii. Terenurile de sport ale scolilor din municipiu vor fi deschise in fiecare weekend dar si in vacante. Decizia a fost adoptată în sedinta ordinară de astăzi a Consiliului Local Municipal. Programul a fost stabilit, precum si regulile pe care trebuie să le respecte elevii si însoțitorii acestora atunci când vin să facă miscare pe aceste baze sportive.

Terenurile de sport din incinta școlilor stau închise de câțiva ani pe timpul vacanțelor sau la final de săptămâna după ce autoritățile locale din trecut au decis că e mai bine ca bazele să nu fie accesibile elevilor pe motiv că le deteriorează. După sute de solicitări venite atât din rândul părinților, cât și al copiilor, șefii din Primărie le-au propus directorilor de școli să le deschidă. Pentru acest lucru a fost nevoie de un proiect de hotărâre care să stabilească și un regulament privind accesul pe bazele sportive.

Replica a venit din partea unui consilier al opoziției și a șefului Poliției Locale, care au vorbit de motivul principal pentru care trebuie redeschise terenurile de sport, și anume ca cei mici să aibă locuri în care să poată face mișcare, mai ales că în prezent se joacă prin parcări sau  pe străzi.

 

În cele din urmă, proiectul a fost votat în unanimitate, urmând ca în cel mai scurt timp terenurile de sport din incinta școlilor să rămână deschise pentru copii atât pe perioada week endurilor, cât și a vacanțelor. (DENISA IRIMIA)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ