Doi indivizi, în vârstă de 21, respectiv 22 de ani au fost reţinuţi de poliţişti după ce intrat în casă peste două tinere, pe care le-au bătut şi le-au furat mai multe lucruri. Poliţia caută şi un al treilea bărbat, care ar fi participat la agresiune.
Faptele s-au petrecut sâmbăt seară, într-un bloc din cartierul Micro XIV, unde locuiesc cele două tinere în vârstă de 24 de ani. Polițiștii au fost chemaţi să intervină printr-un apel la 112. A fost constituită o echipă complexă care s-a deplasat la fața locului și poliţiştii au demarat cercetările. La scurt timp, în baza semnalmentelor și datelor furnizate, polițiștii au identificat trei bărbați și au reținut doi dintre aceștia, în vârstă de 21 și 22 de ani, ambii din Buzău.
„În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că în seara zilei de 20 iunie, bărbații ar fi pătruns în locuința tinerelor, unde prin folosirea de violențe le-ar fi deposedat de mai multe bunuri. În urma a trei percheziții domiciliare efectuate pe raza municipiului Buzău, polițiștii au identificat și ridicat mai multe bunuri susceptibile că ar fi fost sustrase în timpul comiterii infracțiunii. Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției, unde în baza probatoriului administrat au fost reținuți de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive.De asemenea, au fost demarate activităti specifice pentru depistarea celui de-al treilea bănuit”, a transmis Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea stabilirii cu exactitate elementelor faptei și împrejurările în care aceasta s-a produs.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea