Tinerii puțin interesați de referendum

0
26

45-64 de ani, grupa predominantă la vot
Potrivit datelor statistice întocmite de către Autoritatea Electorală Permanentă, datele finale înregistrate după referendumul de unire a orașului Buzău cu comuna Țintești arată că la nivel de municipiu, cei mai mulți dintre cetățenii care au mers la vot sunt persoane din categoria de vârstă 45-64 de ani.
Potrivit datelor statistice întocmite de către Autoritatea Electorală Permanentă, la referendumul local din data de 26 septembrie, cei mai mulți dintre buzoienii care au mers la urne pentru a-și exprima votul au făcut parte din grupa de vârstă 45-64 de ani, respectiv 4750 de persoane. Cei mai puțin interesați de referendumul organizat în municipiu au fost tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. 610 persoane din această categorie au dorit să meargă într-un din secțiile de vot arondate.
Potrivit datelor AEP, bărbații au fost cei mai numroși participanți la vot, 5773 față de 5741.
La referendumul de duminică, 298 de persoane au votat pe liste suplimentare iar 57 au avut nevoie de urnă mobilă. În total, în municipiul Buzău și-au exprimat votul 11514 persoane rezultând un procent de 10,68 la sută.
Cei mai numeroși au mers în secțiile organizate la nivelul a trei școli din municipiu. La Școala Gimnazială Nr.11 au votat în total 704 persoane, la Școala Gimnazială “Dr.George Emil Palade” au participat 702 buzoieni iar la Școala Gimnazială “Ion Creangă” și-au exprimat dreptul la vot 679 cetățeni.
La polul opus, câte 134 de alegători au votat la secțiile organizate la nivelul Colegiului Agricol “Dr.C.Angelescu” și Liceului “Costin Nenițescu ” iar 136 au fost înregistrați la Colegiul Economic.

Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ