TOMA: „O SĂ-I TRIMIT LA PAZA PUBELELOR DE GUNOI”! POLIȚIȘTII LOCALI: „NE VOM ÎNTOARCE LA ȘCOLI, O SĂ VEDEȚI”

0
164

Continuă disputa juridică, dar și a declarațiilor, între primarul C-tin Toma și polițiștii locali. Ultimii se întreabă pe unde va scoate cămașa primarul când Curtea de Conturi va constata că municipalitatea plătește pentru același serviciu atât firmele de pază cât și polițiștii locali.
În ultima sa declarație referitoare la acest subiect, primarul Toma le-a cerut agenților locali să înțeleagă situația și, eventual, să renunțe la slujba de polițiști locali.
Toma susține că din banii cu care se plătesc acum cei 300 de polițiști locali s-ar putea asfalta orașul.
De partea cealaltă, polițiștii locali sunt siguri că vor câștiga procesul și că vor reveni la paza școlilor.
Momentan majoritatea agenților sunt în concediu. Se pune întrebarea ce se va întâmpla când aceștia vor reveni la serviciu. Ultima dată Toma a amenințat că-i va trimite în concediu fără plată. Agenții susțin însă că e ilegal.
Primarul are și o altă variantă, care-i va irita pe agenți.
Primarul așteaptă acum motivarea sentinței de către judecătoarea de la Tribunalul Buzău pentru a face cât mai repede apel. Edilul șef se plânge că prin suspendarea organigramei nu mai poate face angajări în primărie, iar din acest motiv vor fi afectate proiectele de dezvoltare a orașului.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ