Azi, s-a disputat un nou meci din campionatul intitulat Toma versus Tescaru. Primarul municipiului l-a numit pe Tescaru stapanul inelelor, în timp ce buzoienii consumatori de apă au fost catalogați proști, dar mulți. Primarul Toma și echipa sa au decis să dea în judecată Prefectura. Se va ajunge cel mai probabil la Tribunal în privința hotărârii de Consiliu Local privitoare la Compania de Apă, considerată ilegală de prefectură. Toma a mers și a discutat cu doamna prefect, căreia i-a înmânat și un înscris cu punctul de vedere al Primăriei.
De partea ceallată, nici directorul Companiei de Apă nu stă cu mâinile în sân. Acesta a avut întâlniri la Ministerul Dezvoltării și cel al Fondurilor Europene, unde a reclamat ilegalitățile Primăriei Buzău. Mai mult, Tescaru va merge săptămâna viitoare la Bruxelles, unde se va întâlni cu comisarul european pentru politici regionale Corina Crețu.
Acasă Administraţie TOMA: „TESCARU E STĂPÂNUL INELELOR”! În schimb, buzoienii sunt „proști, dar mulți”
Buzoienii sunt prosti, intr-adevar. sunt prosti pentru ca v-au votat, domnule Toma. Sunt prosti pentru ca dupa ani si ani in care Boscodeala si-a batut joc de noi, vazandu-si doar propriul interes, au iesit la vot si au pus stampila in acelasi loc, pe aceeasi culoare rosie de care nu mai scapam niciodata.
-doriti sa lasati sute de oameni fara loc de munca intr-un oras in care e aproape imposibil sa te angajezi pe un post decent, platit decent.
-doriti sa desfiintati sportul local, echipele care faceau cat de cat performanta, stopand finantarea lor…
Un bilant foarte trist dupa o luna de mandat. oare ce va urma???