Dacă nu găsesc motive de ceartă atunci caută. Așa pare să meargă relația dintre Primăria Buzău, reprezentată de primarul Constantin Toma și directorul Companiei de Apă Ionel Tescaru. Ședința formală a Asociației de Dezvoltare Buzău 2008 în care au fost supuse votului mai multe rapoarte de activitate și bilanțul economic al Companiei s-a transformat din nou într-un teatru de război. Edilul orașului a votat împotriva tuturor rapoartelor contabile motivând că situația economică a companiei este dezastruoasă. Constantin Toma a propus amânarea ședinței fiindcă documentele i-au fost înaintate prea târziu pentru a le aprofunda.
Totodată, primarul orașului Buzău a acuzat din nou calitatea proastă a apei potabile. Pentru a da tărie celor spuse, șeful de la Palatul Comunal a amintit de defecțiunea unei magistrale care le-a adus buzoienilor din nou apă murdară la robinete, dar și de conductele de apă învechite care ar polua apa potabilă.
Replica directorului Companiei de Apă nu a întârziat să apară. Ionel Tescaru l-a acuzat pe edil că nu are proprietatea cuvintelor.
Ca urmare a faptului că nu este respectat, iar inițiativele sale nu sunt luate în seamă de membrii ADI 2008, primarul municipiului Buzău a precizat că refuză să mai plătească în contul Asociației cotizația anuală.
De asemenea, reprezentanții Comapniei de Apă au dat astăzi asigurări că problem legate de calitatea apei, rugina și defecțiunile din rețea se vor remedia.
Ședința Asociației de astăzi a adus în prim plan un nou moment de tensiune dintre primarul Constantin Toma, pe deoparte, și Ionel Tescaru alături de președintele Petre Emanoil Neagu Neagu. Cele două tabere își dispută conducerea acționariatului Companiei. În timp ce Primăria dorește schimbarea managerului și componența garniturii de acționari, actuala conducere își revendică dreptul de a rămâne pe post.
Florin Zafiu