TOT MAI PUȚINI MEDICI DE FAMILIE

0
64

Medicii de familie sunt tot mai puțini de la un an la altul. Această specialitate a medicinei prezintă interes scăzut din partea absolvenților, iar actualii medici de familie au început să se pensioneze. Astfel s-a ajuns la o criză a acestor doctori, dovadă că mai multe localități din județul Buzău nu beneficiază de asistență medicală primară.
Semnal de alarmă venit din partea responsabililor din Sănătate. Numărul medicilor de familie a început să scadă de la un an la altul și tot mai mulți pacienți riscă să rămână fără asistență medicală primară. Pe de o parte, este o problemă legată de vârsta înaintată a medicilor de familie existenți, care se apropie de pensionare, pe de altă parte nici absolvenții de medicină nu sunt atrași de această ramură. Așa se face că, în prezent, există localități în județul Buzău care nu au asigurată asistența medicală din cauza lipsei medicilor de familie ori a centrelor de permanență.
În acest sens, Casei Județene de Asigurări de Sănătate Buzău i s-a solicitat de către Instituția Prefectului să prezinte o situație clară a localităților care nu au medic de familie și o listă cu medicii care oferă consultații în mai multe localități. Totodată se caută soluții astfel încât să nu existe buzoieni din mediul rural care să nu beneficieze de asistență medicală primară.
Buzoienii care nu beneficiază de asistență medicală primară mai au la dispoziție centrele de permanență. La nivelul județului Buzău funcționează trei, în comunele Berca, Vintilă Vodă și Vernești, care sunt deservite de 14 medici. Însă, pentru unii dintre pacienți distanța până la aceste centre este prea mare, iar alții preferă să cheme salavarea atunci când se simt rău pentru a fi transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ