Suprafața cultivată cu 40% mai mică față anul trecut
Cultivarea usturoiului a fost o tradiție la Buzău. După introducerea măsurii de sprijin pentru cultivatorii de usturoi, Buzăul a afost pe primul loc în anul 2020. Veștile sunt bune și pentru acest an. 20 producători au depus dosarele la Direcția Agricola Buzău, printre ei Tănase Aurel, un important fermier, din satul Lipia.
Pe Aurel Tănase l-am întâlnit la fema sa din satul Lipia, comuna Merei. Un om gospodar și modest în același timp, este un luptător al drepturilor agricultorilor români. Înainte de a pleca în zona unde este plantat usturoiul acesta ne-a prezentat frumoasele livezi cu meri și îngrijitele solarii de varză, roșii, castraveți și căpșuni. După ce am parcurs cu mașina în jur de trei kilometri, am ajuns la exploatația de usturoi pentru care a depus documentele la Direcția Agricolă Buzău în programul Usturioul 2021. Pe drumul pietruit dintre parcele, din zona de câmpie a județului, Aurel Tănase ne povestește cum fermerului român, una i se promite, alta i se dă.
După câteva minute de mers cu mașina, iată că am ajuns la tarlaua unde fermierul are plantat usturoiul. Din cele 78 de hectare pe care le are în proprietate, cultura de usturoi reprezintă în jur de 22 hectare. Aici cultura se prezintă frumos, este de părere fermierul.
Acesta spune că anul trecut producția a fost promițătoare, iar acest lucru a făcut ca importul de usturoi din țările străine să scadă. Potrivit datelor de la Direcția Agricolă Buzău, în anul 2020 aproape 130 de dosare au fost eligibile, iar suprafața cultivată de a fost de 235 de hectare, suprafaţă care a dus Buzăul pe primul loc la nivel naţional.
Și anul acesta se arată foarte promițător,spune Aurel Tănase. Ploile din primăvară au ajutat culturile, iar producția va fi una bună.
Birocrația a îngreunat depunerea dosarelor la sediul Direcției Agricole. Acesta este unul din motivele pentru care ,la acest moment, la nivelul județului Buzău suprafața cultivată este cu 40% mai mică fațăde anul trecut.
Doar 20 de dosare cu 68 de beneficiari,au fost depuse la sediul direcției pentru Campania 2021 a usturoiului românesc, pentru 113 hectare cultivate cu usturoi.
Iuliana Sîrbescu / Robert Oprea