Primăria Buzău promite plantări în locul arborilor tăiați
Primăria Buzău merge mai departe în demersul de a obține pădurea aferentă Parcului Crâng aflată în acest moment în administrarea Romsilva. Consilierii locali s-au întrunit în ședință extraordinară pentru modificarea unei erori strecurate într-o hotătâre care a făcut obiectul unei propuneri transmise de administrația locală, Guvernului României.
Primăria Buzău își dorește preluarea fondului forestier aferent Parcului Crâng pentru amenajarea unei păduri-parc. Demersul a fost început în anul 2020 dar din pricina unei erori de redactare, proiectul nu a putut fi dezbătut în ședință de Guvern.
Dacă se va realiza transferul între Romsilva și Primăria Buzău atunci administrația locală promite un program de împădurire a zonei forestiere aflate de jur împrejurul Parcului Crâng.
În pădurea din Parcul Crâng au avut loc tăieri masive de arbori, specialiștii silvici luînd această decizie ca urmare a îmbolnăvirii ulmilor cu o ciupercă. Din nefericire însă până la acest moment nu fost efectuate plantări de arbori existând însă o promisiune în acest sens din partea Direcției Silvice Buzău.
Florin Zafiu
Adrian Meteleanu