Transportatorii, în vizorul Poliţiei

0
34

În perioada 13-19 mai, poliţiştii buzoieni au fost angrenaţi, în acţiuni de prevenire a accidentelor de circulaţie în care pot fi implicate autovehiculele destinate transportului rutier public de persoane şi mărfuri, precum şi de verificare a legalităţii derulării unor astfel de transporturi. Controalele în trafic s-au soldat cu sute de sancţiuni, aplicate şoferilor găsiţi în neregulă.
Timp de o săptămână vehiculele de transport public de persoane şi cele care transportă mărfuri au fost atent monitorizate de poliţiştii rutieri. Pe perioada desfăşurării acţiunii au fost oprite pentru verificări aproximativ 550 de autovehicule, 406 dintre acestea fiind de transport marfă şi 130 de transport public de persoane.

„În perioada desfăşurării acţiunii au fost aplicate 457 de sancţiuni contravenţionale dintre care pentru nerespectarea regimului legal de viteză (92), pentru neutilizarea centurii de siguranţă (128), pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice (5) şi pentru conducerea unor autovehicule cu defecţiuni tehnice şi pentru nerespectarea dimensiunilor (67). Totodată, poliţiştii au aplicat 88 de sancţiuni la alte abateri din trafic. În aceeaşi perioadă au fost întocmite trei dosare pentru infracţiuni la regimul rutier şi au fost imobilizate 10 autovhicule”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.
Acţiunea s-a desfăşurat conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ