TRANZACŢIE CU DROGURI, ÎN FLGARANT

0
208

Captură importantă de droguri, realizată de poliţiştii buzoieni. Doi tineri au fost prinşi în flagrant, în timpul unei tranzacţii. În urma a 12 percheziții domiciliare, efectuate de polițiștii de la combaterea criminalității organizate din Buzău, au fost ridicate 20 de kilograme de droguri, în valoare de peste 200 000 de euro. Patru persoane au fost reţinute, iar alte patru sunt cercetate sub control judiciar.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. Buzău, au prins, joi, în flagrant delict un tânăr de 23 de ani, din Buzău, în timp ce îi plasa un colet cu 8 kilograme de droguri unui alt buzoian de 21 de ani. Acesta din urmă, împreună cu un altul de 25 de ani, ar fi achiziţionat în repetate rânduri, prin intermediul unor persoane de contact din străinătate, droguri de risc, pe care le-ar fi trimis în România.
Tinerii erau în atenţia poliţiştilor din luna martie, când au fost demarate investigaţiile pentru documentarea activităţii infracţionale a unui grup de 10 persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, deţinere şi trafic de droguri.
“În fapt s-a reţinut că, în perioada aprilie – septembrie 2019, a fost declanșată o amplă activitate de monitorizare tehnică și investigativă, fiind vizată o grupare infracţională cu o structură piramidală, organizată pe trei paliere, care a acționat în direcția introducerii în țară de droguri de risc (cannnabis), acestea fiind disimulate în colete expediate dintr-o țară a Uniunii Europene către România, prin intermediul firmelor de curierat internațional, ulterior fiind depozitate temporar, manipulate, porționate, ambalate și vândute către consumatori. În urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a reţinut faptul că, membrii grupului infractional au facilitat introducerea în ţară a cantitații de 20 kilograme de cannabis, în valoare de peste 200.000 euro pe piaţa neagră a drogurilor”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT au efectuate 12 percheziţii domiciliare în locaţii frecventate de membrii grupării, din judeţul Buzău şi municipiul Bucureşti și au fost puse în executare 10 mandate de aducere. La pecheziţii au fost găsite şi câteva plante din care indivizii obţineau droguri pentru consum propriu. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor două arme cu aer comprimat. În urma administrării probatoriului, patru persoane au fost reținute, iar față de alte patru procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ