A fost nevoie de câteva accidente rutiere si de moartea unui om pentru ca două treceri de pietoni de pe strada Frăsinet să fie desfiintate. Autoritătile locale au luat decizia ca cele două zebre periculoase să dispară, iar în locul acestora să fie amplasat un semafor cu buton. Astfel se încearcă limitarea vitezei cu care soferii circulă în acea zonă si totodată diminuarea numărului de evenimente rutiere.
Cele două treceri de pietoni periculoase sunt amplasate în zona centrelor comerciale de pe strada Frăsinet. În cele mai multe cazuri, zebrele sunt ignorate de șoferii care uită că trebuie să reducă viteza în apropierea acestora. Așa s-a întâmplat și săptămâna trecută când au fost înregistrate două accidente grave. În primul caz, un șofer de 23 de ani a lovit în plin o femeie ce traversa strada, iar după cinci zile de comă aceasta a decedat. A doua zi, un alt eveniment rutier tras la indigo s-a produs pe aceeași trecere de pietoni.
Oamenii care locuiesc în zonă sau care frecventează zonele comerciale sunt îngroziți de numeroasele accidente înregistrate pe trecerile de pietoni de pe strada Frăsinet. Aceștia spun că șoferii circulă cu viteze mari și nu mai au timp să evite pietonii surprinși pe zebră.
Accidentele rutiere grave înregistrate pe strada Frăsinet au fost și motivele pentru care Comisia de securitate rutieră a municipiului Buzău a decis să desființeze cele două treceri de pietoni. Acestea vor fi înlocuite de un semafor cu buton.
Lucrările de amenjarea a noii intersecții vor începe în cel mai scurt timp. (DENISA IRIMIA)