De câțiva ani curg plângerile buzoienilor la adresa Primăriei Buzău care a permis amplasarea pe trotuar, pe Bd. Nicolae Bălcescu, a unei terase a clubului Tess Junior. Mai exact se reclamă amplasarea a șase mese cu umbreluțe așezate pe partea dinspre carosabil a trotuarului. Cum și pe partea cealaltă a trotuarului sunt mesele clubului respectiv, trecătorii erau obligați să treacă printre clienți. Totul, până azi, când poliția locală a solicitat eliberarea trotuarului.
Reprezentanții restaurantului au fost înștiințați din timp de solicitarea polițiștilor locali. Însă, până la venirea acestora la fața locului, măsuțele și ummbrelele n-au fost mutate.
Este cel de-al patrulea punct de alimentație publică al aceluiași administrator vizitat de oamenii legii. În ultima lună Poliția Locală a amendat discoteca din Parcul Tineretului pentru lipsa autorizației de funcționare și pentru zgomotul produs pe timp de noapte, discoteca din parcarea mallului din aceleași considerente plus terasa de pe Bd. Nicolae Bălcescu, care folosea 400 de metri pătrați dar plătea chirie către primărie doar pentru 80 de metri pătrați.
Florin Zafiu;
Laurențiu Grozea