Conducerea Consiliului Județean se laudă cu un program de asfaltări demarat în această vară. Mai multe drumuri județene care de ani de zile erau în stare degradată, au fost refăcute de curând. Până acum, Consiliul Județean Buzău a reușit să toarne asflat pe o distanță de 20 de kilometri.
Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a fost dezbătut un proiect ce prevede trecerea din domeniul public al comunei Pietroasele în administrarea Consiliului Județean a drumului comunal 44. Acest transfer a fost făcut pentru ca autoritățile județene să reabiliteze această șosea după ce administrația locală s-a plâns că nu are fondurile necesare reparațiilor. Proiectul a stârnit discuții în cadrul ședinței de astăzi de la Consiliul Județean.
Conducerea Consiliului Județean a motivat acest transfer prin importanța drumului care este situat într-o zonă turistică.
Drumul de la Pietroasele va fi reabilitat pe banii Consiliului Județean așa cum a fost făcut și cel care leagă orașul Pătârlagele de Colți în speranța că mai mulți turiști vor vizita județul nostru.