UN AN DE MANDAT! Șefii din Primărie și-au prezentat proiectele

1
65

Raport la un an de mandat. Asta au prezentat primarul și cei doi viceprimari ai municipiului Buzău fix la un an de la preluarea mandatului. Cei trei au prezentat proiectele pe care le-au finalizat sau care sunt în curs de desfășurare și au vorbit despre planurile pe care le au până la finalul lui 2017. Cele mai mari investiții făcute sunt cele în infrastructură.
Astăzi s-a împlinit un an de la preluarea mandatului de către primarul Constantin Toma și cei doi viceprimari Ionuț Apostu și Andrei Neder. Cei trei au ținut să prezinte un raport al realizărilor pe care au reușit să le atingă până acum. Primarul Constantin Toma susține că, la preluarea mandatului, municipalitatea avea arierate care blocau noile investiții. După rezolvarea acestei probleme, s-a trecut la investiții. Până acum sumele cele mai mari au fost direcționate către infrastructura rutieră.
Un accent deosebit s-a pus în ultimul an pe educație. Fiecare director de școală a semnat un contract de management cu Primăria Buzău prin care se obligă să atingă mai mulți indicatori de performanță. Totodată Buzăul va fi singurul municipiu din țară care va beneficia de o platformă de management educațional.
După preluarea mandatului, în vara anului trecut, atribuțiile de serviciu au fost împărțite către cei doi viceprimari. Ionuț Apostu a trecut la inventarierea locuințelor sociale, iar rezultatele nu au fost unele îmbucurătoare.
Viceprimarul Andrei Neder a primit ca sarcină infrastructura sportivă. Primele proiecte au fost deja întocmite, iar în scurt timp vor fi puse în practică.
În același timp, municipalitate a sprijinit și organizarea unor evenimente culturale. Până acum, cele mai de succes s-au dovedit a fi festivalul Benone Sinulescu, precum și Drăgaica.

DENISA IRIMIA

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ