Un fost șef din Poliție pensionat de “politic”

0
179

Specialiștii nu rămân în sistem din pricina incertitudinilor legislative
Numărul din ce în ce mai mare de pensionări în rândul polițiștilor este pus pe seama declarațiilor politice, sunt de părere sindicaliștii. Mulți dintre specialiștii aflați la final de carieră ar mai rămâne în structurile de Poliție dar nu o fac din pricina incertitudinilor legislative.
Asistăm în ultima perioadă la un val de violențe, polițiștii intervin în unele situații cu dificultate iar cum nu era de ajuns, din ce în ce mai mulți oameni ai legii se pensionează. Număr lor este mai mare decât al celor care își încep cariera ceea ce generează un deficit de personal consistent. Numărul celor care au ieșit la pensie în prima parte a acestui an este aproape egal cu cel înregistrat pe tot parcursul anului trecut.
Sindicaliștii din poliție spun că o mare parte dintre specialiștii care sunt la final de carieră ar mai dori să funcționeze pentru o perioadă de timp dar există temerea că normele de pensionare s-ar putea modifica.
Despre implicarea politicului în Poliție a vorbit și fostul inspector șef al Inspectoratuui Județean de Poliție Buzău, Ion Marin care a declarat că a fost determinat de politic să iasă din sistem.
Sindicaliștii din Poliție au anunțat de luna viitoare ample proteste în țară care vor culmina cu o manifestație de amploare în București.

Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ