Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean s-a desfăşurat, joi dimineaţă, în condiţii speciale. Consilerii, care au purtat măşti, au fost instalaţi în Sala mare a Consiliului, la o distanţă apreciabilă unii de alţii, fiind astfel respectate restricţiile impuse de starea de urgenţă. Toate proiectele aflate pe ordinea de zi au fost aprobate. Plenul Consiliului Județean a validat dispoziţia președintelui Petre Emanoil Neagu privind alocarea sumei de 1.000.000 lei din fondul de rezervă, către Spitalul Județean de Urgență Buzău.
Astăzi va ajunge la Buzău prima parte a comenzii de materiale de protecție, iar mâine vor sosi testele pentru personalul medical. Într-o intervenţie telefonică la emisiunea “Subiectul Zilei” de la TV Buzău, preşedintele Consiliului Judeţean a declarat că echipamentele de protecţie şi materialele sanitare sunt destinate atât personalului din spital cât şi echipajelor de pe ambulanţe şi celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Printre proiectele aprobate s-a numărat și o hotărâre referitoare la o primă rectificare pe acest an a bugetului Spitalului Județean de Urgență. Astfel, unitatea medicală a mai primit de la bugetul județului o jumătate de milion de lei. Din aceşti bani, suma de 200.000 lei va fi alocată pentru reparații curente, ca urmare a fenomenelor meteorologice de la începutul lunii februarie, când au fost înregistrate pagube însemnate la acoperișul clădirii. La secțiunea de dezvoltare, merge suma de 300.000 lei pentru îndeplinirea măsurilor ce se impun în reducerea riscului reprezentat de noul coronavirus, prin achiziționarea de containere complet echipate adecvate actului medical, necesare efectuării triajului și izolării pacienților potențiali infectați.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea