UN SINGUR HOP. Pedepse drastice pentru dubla legitimare

0
164

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău a adus o modificare pe cât de importantă pe atât de benefică sportului „rege” din jdeţul nostru. Începând cu 1 ianuarie 2017, o persoană, indiferent de statutul său va putea reprezenta un singur club în cadrul competiţiilor organizate sub egida forului buzoian. Decizia afectează foarte multe nume „grele” ale fotbalului buzoian, care fi antrenau în cadrul a două cluburi, fie deţineau simultan funcţii diferite în cadrul echipelor din Buzău.

Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău a aprobat prin noul statut ca o persoană să fie cuprinsă în cadrul organigramei unui club participant în competiţile desfăşurate de forul buzoian, fără a deţine în acelaşti timp vreo altă funcţie, chiar şi cea de jucător, la o altă echipă. Decizia forului buzoian va fi pusă în aplicare începând din noul sezon, iar vizate sunt eşaloanele 5 şi 6. Dacă planurile oficialilor AJF se vor dovedi de bun augur, se pare că experimentul va continua din sezonul 2018-5019 şi la nivelul Tori.Ş

 ANDREI PIŢIGOI

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ