Un nou centru care vine în sprijinul copiilor cu probleme de sănătate a fost inaugurat, miercuri, în Buzău. Un punct termic abandonat a fost preluat de către un medic psiholog și transformat, pe cheltuială proprie, într-un centru de psihologie clinică. Aici pot veni să facă terapie toți copii hiperchinetici sau cei care prezintă diferite forme de întârziere mentală sau de limbaj, prin desfășurarea unor ședințe de terapie specială.
A pornit de la terapie specială cu un copil și acum a ajuns la lucreze cu aproape 80 de micuți. Vorbim despre un tânăr psiholog clinician, absolvent a două facultăți, dar care a ales să profeseze în orașul natal. Laura Coman a decis să se stabilească la Buzău, după ce a absolvit studiile superioare la Constanța. Debutul în cariera profesională l-a făcut cu un copil cu probleme, iar în câțiva ani, cabinetul său a devenit neîncăpător. Tot mai mulți copii cu hiperactivitate sau tulburări metale sau de limbaj au apelat la ajutorul său. Așa a apărut necesitatea unui nou spațiu în care să-și desfășoare activitatea. Pentru că financiar nu dispunea de sume prea mari, a apelat la ajutorul primăriei Buzău.
Părinții Laurei au mers în audiență la primarul municipiului, care a decis să sprijine proiectul tinerei terapeut și i-a pus la dispoziție un vechi punct termic.
Cei care au făcut investiția în clinica de psihologie sunt părinții Laurei, care și-au cheltuit economiile și au apelat la prietenii care au putut face sponsorizări. Așa au reUșit, într-un an, să transfome un vechi punct termic într-o clinică.
În prezent, de terapie beneficiază aproape 80 de copii. Cei mai mulți suferă de autism, sindrom Down sau tulburări de mentale sau de limbaj. Aceștia sunt spijiniți pentru a putea fi integrați în școlile de masă.
Copiii care beneficiază de terapie în cadrul centrului plătesc contravaloarea terapiei, însă Primăria Buzău ia în calcul sprijinirea acestor familii.
DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA