Domenii Prest Serv, societate a Consiliului Judeţean, are un nou Consiliul de Administraţie. Numirea a trei membri în Consiliul de Administraţie, prin votul aleşilor judeţeni, a avut loc la finalul unei proceduri de selecţie, derulată pe parcursul mai multor luni.
Consilierii judeţeni au validat, un nou, Consiliul de Administraţie al societăţii Domenii Prest Serv. Componenţa votată, în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean este următoarea: Constantin Iosef, Radu Valentin Nedelcu şi Valentin Rusu. Consiliul de Administraţie al cărui preşedinte a fost desemnat Constantin Iosef, are sarcina ca, în perioada următoare, să organizeze procedura de selecţie a directorului societăţii Domenii Prest Serv.
Societatea comercială SC Domenii Prest Serv Srl, societate a Consiliului Judeţean Buzău, a fost înfiinţată în anul 2014, conform Directivei Europene privind deşeurile. Scopul proiectului este de a reduce cantitatea deşeurilor rezultate din activităţile de construcţii şi demolări, de creştere a gradului de valorificare şi reciclare a acestora. Pe de altă parte, proiectul are un caracter demonstrativ, cu rol de multiplicare ulterioară a bunelor practici din acest domeniu. Investiția este finanțată prin mecanismul european de sprijin.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea