S-a împlinit un secol de la semnarea, la Palatul Trianon de la Versailles, a tratatului care consfinţea recunoaşterea, de către marile puteri, a unirii Transilvaniei și a unei părți a Banatului cu România, un lucru împlinit deja prin actul Unirii de la 1 decembrie 1918. Momentul a fost marcat într-un mod festiv, la Buzău, unde Primăria a organizat o conferinţă, în aer liber.
Cu ocazia aniversarii Centenarului semnării ”Tratatului de la Trianon”, Primăria municipiului Buzău a organizat joi, în Amfiteatrul din Parcul Tineretului, Conferința Națională ”Tratatul de la Trianon-4 iunie 1920-bucuria națiunii române”. La eveniment au participat, reprezentanţi ai autorităţilor locale, militari clerici, precum şi invitaţi de marcă, din ţară. Printre invitaţii care au vorbit despre însemnătarea momentului istoric, în amfiteatrul în aer liber devenit spaţiu de conferinţe s-a numărat şi un fost ministru de externe, senatorul Titus Corlăţean.
Primarul Constantin Toma, iniţiatorul evenimentului dedicat semnării, în urmă cu un secol a trataului ce a consfinţit harta României Mari, a vorbit despre însemnătatea acestei zile, ce a fost sărbătorită, la Buzău.
Evenimentul din Amfiteatrul Parcului Tineretului a fost deschis publicului, astfel că prezenţi au fost, cadre didactice, profesori de istorie şi elevi ai şcolilor şi liceelor buzoiene.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea