UNDE PETREC BUZOIENII MINI-VACANȚA?

0
73

Dacă e vacanță, atunci românii își fac planuri de drum. Timp de 4 zile, buzoienii se bucură de mini-vacanța prilejuită de sărbătoarea Sfintei Marii, iar vremea anunțată de meteorologi este prielnică organizării unor călătorii.

Cei mai mulți dintre buzoieni vor alege, ca de fiecare dată, locurile clasice aflate în apropiere de casă. Stațiunea Sărata Monteoru, Poiana Pinului și dealurile de la Ciolanu vor oferi răcoarea necesară iubitorilor de natură, iar cei care preferă soarele au posibilitatea de a alege dintre zecile de piscine amenajate în județ. Cei care s-au pregătit din timp pentru weekendul prelungit, au apelat la agențiile de turism pentru petrecerea unui concediu de neuitat.

Față de sezoanele trecute, în preferințele buzoienilor au revenit destinațiile naționale, iar la mare căutare este litoralul Mării Negre, deși pierde de la an la an în fața stațiunilor din Bulgaria, Grecia sau Turcia.

Cât privește city-break-urile, tour operatorii sunt de părere că nu mai au trecere la buzoieni și prin prisma faptului că în județ aproape că nu există familie care să nu aibă un membru sau o rudă plecată peste granițe. În aceste circumstanțe buzoienii evită hotelurile și merg în minivacanțe la cei cunoscuți. Totuși există destinații preferate, printre ele Rusia, Portugalia și Israel.

În weekendul prelungit buzoienii nu vor merge spre destinații exotice. Timpul este mult prea scurt iar prețurile, în această perioadă, sunt foarte piperate. În schimb, în aceste zile sunt căutate bilete vacanța de iarnă, atunci când prețurile mai scad, iar cetățenii vor să fugă de temperaturile scăzute.

Serviciile oferite de hotelieri în țări precum Bali, Republica Dominicană sau Thailanda sunt la cele mai înalte standarde și nu țin cont de naționalitatea turistului. Agențiile de profil recunosc faptul că buzoienii care au mers în city-break-uri în vestul Europei au resimțit o oarecare neglijență din partea hotelierilor.  (Florin Zafiu)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ