Urgie, abătută asupra judeţului

0
492

A fost urgie, la sfârşitul săptămânii, în judeţul Buzău, din cauza poilor abundente. Mai multe localităţi au fost afectate de viituri, iar zeci de pompieri, jandarmi şi militari au fost mobilizaţi pentru a veni în ajutorul oamenilor. Autorităţile menţin starea de alertă, pentru că, meteorologii au emis un nou cod portocaliu de ploi torenţiale, valabil până marţi dimineaţă.
Gospodării inundate, drumuri închise din cauza apei şi a aluviunilor, podeţe distruse de viituri şi zeci de persoane aflate în pericol. Este bilanţul fenomenelor meteo violente ce au lovit, la sfârşitul săptămânii, o parte a judeţului Buzău. În urma căderii unor cantităţi foarte mari de apă, circulația pe Drumul Național 10, care leagă Buzăuul de Brașov, a fost închisă, vineri, după amiază, în zona Lunca Cislăului, din cauza unei viituri care s-a format în urma unei ploi torențiale. Ulterior, Prefectura a anunţat că în satul Tronari, comuna Viperești, 10 gospodării au fost inundate. La faţa locului au fost trimişi militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, cu 2 autospeciale, 3 motopompe şi o barcă. Alte 2 autospeciale şi 3 motopompe au acţionat la Tisău. În ambele zone apa curgea de pe versanți, misiunea principală fiind de salvare a persoanelor. ISU Buzău a crescut capacitatea operaţională nivel 3, alertă portocalie, fiind chemați și pompieri din turele libere, în vederea suplimentarii forțelor din teren. La Valea Caprei, din comuna Tisău: 6 case au rămas izolate pe malul drept al Nișcovului. 7 punți pietonale distruse. Nu s-au impus măsuri de evacuare, persoanele aflate în case, fiind în siguranță. În total forţel ISU care au acționat în teren, s-au ridicat la circa 60 de pompieri cu 7 autospeciale, 11 motopompe și 2 barci de intervenție. În zona gării Viperești, jandarmii și pompierii au realizat un dig din saci de nisip.
Probleme au apărut şi în comuna Chiliile. Duminică, 20 de jandarmi cu 4 autospeciale și 20 de pompieri cu 4 autospeciale și 2 motopompe s-au deplasat în în zonă pentru o operațiune de decolmatare a barajului de apă potabilă de la Crevelești. Barajul a fost afectat ca urmare a ploilor căzute începând de vineri și a aluviunilor transportate. Barajul deservește cca 200 de familii din satele Chiliile, Crevelești, Trestioara, Ghiocari și Petcari.
Județul Buzău s-a aflat, vineri de la ora 15.00, sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină, avertizare care a expirat sâmbătă la ora 10.00. O nouă alertă meteo cod portocaliu de ploi torenţiale ce include şi judeţul Buzău, a fost emisă luni şi este valabilă până marţi dimineaţă.

Laurenţiu Marinov

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ