URMĂRIRE CA-N FILME, ÎN SIMILEASCA

1
3284

Intervenţie în forţă a jandarmilor, într-un cartier de la marginea Buzăului. Peste 20.000 de ţigarete de contrabandă au fost confiscate, iar un bărbat a fost reținut, fiind bănuit de contrabandă cu țigări netimbrate. Misiunea jandarmilor nu a fost deloc ușoară, deoarece suspectul a rupt-o la fugă la vederea oamenilor în uniformă.
23 de mii de ţigarete de contrabandă au fost depistate de jandarmi pe raza municipiului Buzău. Pe timpul executării unei misiuni de patrulare, echipajul de intervenţie al Inspectoratului de Jandarmi Buzău a observat cum două persoane au încărcat un bagaj voluminos într-un autoturism, după care au început deplasarea rapid către zona Simileasca. După ce aceștia au ajuns pe una dintre străzile din cartier, pasagerii au fugit lăsând autoturismul cu portierele deschise. Jandarmii au plecat urmărirea lor, după aproximativ 2 minute reuşind să prindă şi să imobilizeze un bărbat, în vârstă de 43 de ani, cealaltă persoană refugiindu-se într- un imobil.
În urma controlului autoturismului abandonat, în portbagaj au fost descoperite peste 1.000 de pachete de țigarete. În urma verificărilor desfăşurate împreună cu Inspectoratul de Poliție Buzău, a fost stabilită şi identitatea celei de a doua persoane.
Celor doi bărbați le-au fost întocmite actele de sesizare pentru infracţiunea de contrabandă în urma deținerii și transportului celor 23.000 de țigarete, cercetările urmând a fi continuate de IPJ sub supravegherea procurorului.

DENISA IRIMIA

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. sint traficanți de ani de zile în piața centrală stau zilnic si vind tigari bine inteles cu acordul poliție locale după piața asta pentru că bine inteles au cote de la fiecare traficant , ar trebui controale severe pe piata si anchetați toți polițai care au zona pieței ca obiectiv asa pentru ca nu-si fac datoria față de funcția care au detin si favorizează toți traficanți de tigari pe piata si acestia sint foarte mulți

LĂSAȚI UN MESAJ