Fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu a primit o prirmă sentință în dosarul Maternitatea. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dictat o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru sărvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj material. Soluția dictată astăzi nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Condamnă pe inculpatul Mocanu Victor la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată şi în formă continuată (14 acte materiale).
Totodată, instanța l-a condamnat și pe Constantin Lungu, fostul director tehnic al Consiliului Județean, la 3 ani de închisoare pentru complicitate la sărvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj material.
Condamnă pe inculpatul Lungu Constantin(date stare civilă) la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată şi în formă continuată (9 acte materiale).
Și ceilalţi doi inculpaţi din dosarul Maternitatea, Mihail Bădic şi Eugenia Husea, au primit pedepse cu suspendare, de 3 ani şi, respectiv, 2 ani şi 6 luni.
Condamnă pe inculpata Husea Eugenia(date stare civila) la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată şi în formă continuată (7 acte materiale).
Condamnă pe inculpatul Bădic Daniel Mihail(date stare civilă) la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată şi în formă continuată (8 acte materiale).
Toţi cei patru inculpaţi au fost obligaţi să achite pste 500 de mii de lei reprezentând prejudiciul produs Consiliului Judeţean în urma încheierii unor contracte de furnizare şi închiriere aparatură medicală pentru Maternitatea de pe strada Victoriei. Dosarul a apărut în anul 2013, când președintele Consiliului Județean Buzău, la acea vreme, Cristi Bîgiu, a sesizat DNA despre existența unor contracte dubioase, încheiate de fostul președinte și rivalul său direct din campania electorală, din 2012 Victor Mocanu. Sesizarea a venit în urma unui audit financiar care a arătat că în 2012, Consiliul Judeţean a încheiat 8 contracte comerciale cu o firmă din Bucureşti pentru livrarea unor echipamente medicale. O parte dintre aceste echipamente erau cumpărate, altele închiriate, dar ceea ce a ieşit la iveală în cadrul auditului şi, ulterior şi în cadrul anchetei penale, a fost faptul că preţurile erau supraevaluate.