VIN AJUTOARELE PENTRU MOTORINĂ

0
14

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Buzău efectuează în acastă perioadă plățile aferente ajutorului de stat la motorina cu acciză redusă utilizată în agricultură. 231 de beneficiari au depus cererile pentru timestrul I al anului 2020. Suma achitată se ridică la valoarea de două milioane șapte sute mii lei, pentru sectorul vegetal, iar pentru cei șaisprezece beneficiari din sectorul zootehnic, suma se ridică la aproape trei sute mii lei.
Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina pentru anul 2020 este de aproape 1,5 lei/litru. Totdată, la sfârșitul lunii iulie, s-a încheiat perioada depunerii cererilor aferente trimestrului doi. În această lună se centralizează cererile, iar în urma verificărilor se vor stabili cantitățile de motorină care vor fi plătite.

Iuliana Sîrbescu/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ