Consiliile locale din cele două localităţi, convocate săptămâna viitoare
Continuă demersurile legale în vederea unirii municipiului Buzău cu comuna Ţinteşti. Primarul Constantin Toma a anunţat că săptămâna viitoare consiliile locale ale celor două localităţi se vor întruni pentru a dezbate şi vota proiectul de alipire a comunei învecinate la municipiul reşedinţă de judeţ.
Săptămâna viitoare, miercuri 14 iulie, la ora 10:00, atât la Buzău cât și la Țintești vor fi supuse aprobării în cele două Consilii Locale proiectele de hotărâri privind unirea celor două Unități Administrativ Teritoriale. Anunţul a fost făcut de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma pe pagina sa de Facebook, printr-o postare în care argumentează de ce iniţiativa este una atât de importantă. De asemenea edilul şef al Buzăului prezintă şi o hartă a municipiului, unit cu Ţinteştiul.
“În municipiul Buzău lucrează peste 60% din toți salariații din județul Buzău și tot aici, la noi, se realizează peste 70% din Produsul Intern Brut al județului nostru.
Practic municipiul Buzăul, în acest moment, nu mai are capacitatea de dezvoltare, din lipsă de teren, pentru proiecte de investiții majore, atât publice (de exemplu un spital municipal), cât și private.
Vă atașez o hartă a Buzăului Mare, rezultat din unirea celor două U.A.T. – uri!”, a precizat în postare Constantin Toma.
Primarul susţine, în continuare că 4 investiții majore ce urmează să fie demarate: autostrada A7 Ploiești – Buzău, Drumul Expres Buzău – Brăila, transformarea unei părți a aeroportului militar de la Boboc în aeroport civil și modernizarea magistralei 500 a Căilor Ferate Române ce trece prin Buzău, pot fi puse cel mai bine în valoare de contopirea Buzăului cu comuna Țintești.
În încheiere, Constantin Toma adresează buzoienilor îndemnul de a se prezenta la referendumul programat pe 26 septembrie, pentru a spune ,,DA”, pentru unirea Buzăului cu Ținteștiul.
Laurenţiu Marinov/Robert Oprea