WEEK- END PLIN DE DISTRACȚIE

0
289

Ziua comunei Pârscov a ajuns la cea de-a doua ediție și a adus pe scena din localitate artiști cunoscuți și îndrăgiți care i-au distrat pe localnici ore-n șir. Fuego, Liviu Puștiu, Mădălina Manolache, Chihlimbar, Daniela Matache, Diana Ioniță, Mirela Ursache și Nina Stamate au cântat și au dansat alături de oamenii din comuna Pârscov și din împrejurimi. Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Pârscov, cu sprijinul Consiliului Județean.

Tot duminică, au petrecut și localnicii din Odăile la sărbătoarea comunei. Startul distracției s-a dat după ora 16, iar petrecerea s-a încheiat aproape de miezul nopții, timp în care pe scenă au urcat Minodora, Mihaela Gurău, Ion Băicuș, Filofteia Drăghici, Valentin Ghencea, Loredana Răduță, Sabin Lupu, Lorena Crăciun, Alexia Tarcoci. Ziua comunei Odăile a fost organizată de către Primăria din localitate.

Și la Cochirleanca a fost petrecere, în acest sfârșit de săptămână. Liviu Puștiu, Cristi Rizescu, Mădălina Manolache, Mario Buzoianu, Teodora Bârsan și Iulia Papazissu au cântat pe scena din localitate. La invitația primarului din Cochirleanca, la petrecere au fost prezente și Anca Burducea, Manuela Bordea, Mara Ciolte, Andreea Baboi.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul local din Cochirleanca.

(DENISA IRIMIA)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ