ZECI DE AMENZI, ÎN APROPIEREA ŞCOLILOR

0
98

O amplă acţiune a Poliţiei, în municipiile Buzău şi Rîmnicu Sărat, s-a încheiat cu zeci de sancţiuni pentru care au fost date amenzi în valoare de peste 5 000 de lei. Vizate au fost, în special, magazinele din apropierea unităţilor şcolare, dar au fost luaţi la întrebări şi câţiva elevi care chiuleau de la ore.
Mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi au desfăşurat, în ziua de 1 octombrie, în intervalul orar 11.00-13.00, o acţiune ce a avut ca scop principal prevenirea şi combaterea delincvenței juvenile și victimizării minorilor şi a absenteismului şcolar. Echipele mixte au fost prezente în zona unităţilor de alimentaţie publică din imediata apropiere a şcolilor, dar şi pe traseele elevilor.
“În cadrul activităţilor, angajaţilor unităţilor comerciale le-au fost reamintite prevederile legale de care trebuie să ţină cont în timpul serviciului, în special cele referitoare la interzicerea servirii elevilor cu băuturi alcoolice. Pe perioada desfăşurării acţiunii au fost legitimate aproximativ 60 de persoane, 9 dintre acestea fiind avertizate cu privire la modul de comportare în locurile publice.Totodată, poliţiştii i-au avut în atenţie şi pe elevii care nu îşi justificau prezenţa în zonele verificate, în acest sens fiind întocmite două informări către unităţi de învăţământ”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3.000 de lei. O acţiune similară a fost desfăşurată de poliţiştii din Râmnicu Sărat, fiind vizate şcolile din municipiu şi traseele urmate de elevi în drumul către şi de la şcoală. Şi aici au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 2000 de lei.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ