ZECI DE PORCI UCIȘI, LA CILIBIA

0
226

Un nou focar de pestă porcină africană a izbucnit în comuna Cilibia. Autoritățile sanitar veterinare au intervenit imediat, au dezinfectat zona și s-au impus măsuri de restricție. Totodată, printre măsurile instituite de veterinari, s-a numărat și uciderea a 30 de porci din gospodăria în care a fost declarat focarul de pestă porcină africană.
Pesta porcină africană căntonuă să se extindă la nivelul județului Buzău. Un nou focar a izbucnit, zilele trecute, la porcii dintr-o gospodărie particulară situată în extravilanul satului Cilibia, izolată la aproximativ 3 kilometri de sat. Serviciile veterinare au intervenit şi au instituit imediat măsurile aplicabile în cazul diagnosticării unui focar de pestă porcină. Prin urmare, gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, s-a realizat dezinfecţia, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport.
Totodată, a fost executată uciderea a 30 de suine, precum şi ecarisarea cadavrelor. Centrul Local de Combatere a Bolilor Buzău va adopta un plan de măsuri privind controlul şi combaterea bolii şi a zonelor cu restricţii. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare. Datele şi informaţiile culese în măsura în care vor depăşi sfera ocupaţională a Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor vor fi înaintate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău pentru activităţi şi acţiuni specifice astfel încât printr-un efort conjugat să fie identificată sursa virală.
La această dată, pesta porcină africană în judetul Buzău evoluează în 13 focare din exploataţii non profesionale şi o exploataţie comercială de tip A, declarate în 9 localităţi.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ