Ziua Internațională a Cititului Împreună, marcată la Buzău

0
180

Ocazie de a promova cititul cărților
În fiecare an cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, oamenii de pretutindeni sunt îndemnați să citească împreună cu voce tare și să își împărtășească poveștile, scopul fiind cel de a promova lectura într-o perioadă în care din ce în ce mai mulți copii și tineri își petrec timpul în mediul online, pe rețelele de socializare. La Buzău, evenimentul a fost marcat printr-o serie de activități desfășurate de Școala Gimnazială General Grigore Baștan în parteneriat cu Centrul Cultural Alexandru Marghiloman. Un grup de elevi au citit preșcolarilor povești, spre bucuria celor mici.
Cadrele didactice au precizat că evenimentul a fost o bună ocazie pentru a promova cititul cărților.
Studiile arată că cei mici și adolescenții care citesc frecvent sunt mai bine pregătiți pentru etapele viitoare ale vieții.
Ziua Internațională a Cititului Împreună este marcată în sute de țări începând cu anul 2012.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ