ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PACIENȚILOR CU PARKINSON! 50 de bolnavi au primit bastoane

0
72

Autoritătile din Buzău au marcat Ziua Internatională a Pacientilor cu Parkinson . Evenimentul a fost organizat de Asociatia Laleaua Buzăului, în parteneriat cu Consiliul Judetean si cu Inspectoratul de Politie. Cu această ocazie, 50 de bolnavi au primit bastoane care să îi ajute în deplasare si să îi facă mai vizibili în trafic. Astăzi, se marchează Ziua Mondială a Bolii Parkinson, iar Asociația Pacienților cu boala Parkinson Laleaua Buzaului, la nivel de județ, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzau și Inspectoratul Județean de Poliție Buzău, au chemat la o întâlnire pe cei aflaţi în suferinţă. Mai exact, o parte dintre bolnavi au fost convocaţi la o întâlnire în cadrul căreia le-au fost oferite bastoane de sprijin cu patru picioare care să îi ajute să se deplaseze mai uşor.
Cele 50 de bastoane au fost oferite de către Consiliul Județean, iar numărul beneficiarilor ar putea crește, mai ales că boala a început să afecteze din ce în ce mai multe persoane.
Bastoanele oferie astăzi vin în sprijinul pacienților cu Parkinson mai ales că aceștia se deplasează foarte greu. De multe ori sunt claxonați sau iroznizați în trafic. Polițiștii spun că acum bolnavii vor fi mai vizibili pentru șoferi.
În judeţul Buzău sunt peste 1500 de pacienţi diagnosticaţi cu boala Parkinson, înscrişi în registrul naţional, care se confruntă cu probleme grave, cum ar fi lipsa medicamentelor.
Boala Parkinson este considerată a fi una dintre cele mai grave la nivel modial din cauza efectelor devastatoare pe care le are asupra oamenilor. Simptomele bolii sunt uneori înșelătoare pentru că seamănă cu depresia, motiv pentru care pacienții primesc, în unele cazuri, diagnostic și tratament greșite. Până acum câțiva ani, maladia era întâlnită doar în rândul bătrânilor, însă în ultimul timp au fost diagnosticate și persoane cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani.

DENISA IRIMIA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ