„ZIUA PORȚILOR DESCHISE”, LA JANDARMERIE

0
55

Jandarmeria a fost luată cu asalt, vineri dimineaţă. Câteva sute de copii de toate vârstele au umplut curtea instituţiei şi i-au luat la întrebări pe jandarmii, care le-au arătat armele şi echipamentele pe care le folosesc în misiuni. Ei au răspuns astfel invitaţiei la deja tradiţionala zi a „Porţilor deschise”, organizată anual, în preajma Zilei Jandarmeriei.
La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău a avut loc „Ziua Porților Deschise”. Grupuri numeroase şi gălăgioase de copii au intrat dimineaţă pe porţile unităţii. Jandarmii au expus tehnica pe care o au în dotare şi le-au explicat celor mici cum se foloseşte fiecare echipament, de la arme până la sirenele maşinilor de intervenţie.
Meseria armelor le-a încântat şi pe fetiţe, unele dintre ele fiind deja hotărâte să urmeze o carieră în uniformă.
Prezenţa la „Ziua porţilor deschise” a fost şi de această foarte numeroasă, iar curiozitatea copiilor pe măsură.
A fost o întâlnire interactivă între grupurile de copii şi jandarmii buzoieni, de la care au lipsit exerciţiile demonstrative. În schimb, au fost prezenţi luptători ai Detaşamentului de Acţiuni Speciale şi Antiteroriste de la Ploieşti.
La finalul vizitei, copiii au vrut să-l cunoască şi pe comandantul Jandarmeriei, iar acesta i-a invitat pe toţi în biroul său.
În cadrul activităţii, jandarmii buzoieni au pregătit o serie de surprize pentru cei mai mici vizitatori, abordarea inedită fiind de natură a avea o „ altfel” de zi a porţilor deschise.

Laurenţiu Marinov/Andrei Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ