Seful UPU Buzau, Adrian Zoican le recomanda buzoienilor sa urmeze cursuri de acordare a primului ajutor. Impresionat de cazul unui copil care a murit in bratele parintilor dupa ce s-a inecat cu un sambure, medicul urgentist vrea ca toti buzoienii sa stie sa acorde primul ajutor. Cursurile vor fi gratuite dupa ce in proiect s-a implicat si Consiliul Judetean.
Ideea medicului Adrian Zoican a plecat de la un caz tragic petrcut anul trecut. O fetiță a murit sufocată cu un sâmbure de rodie pentru că părinții nu au știut manevrele simple de resuscitare. Pentru că astfel de cazuri sunt dese și cu finaluri funeste șeful UPU Buzău a inițiat un proiect prin care buzoienii vor fi învățați să aplice manevrele de resuscitare.
La început, cursurile se vor ține la Spitalul Județean, apoi se vor extinde către cabinetele medicilor de familie și chiar în școli.
Zoican a propus proiectul său consilierilor județeni care l-au aprobat. Urmează ca în scurt timp Consiliul Județean să cumpere aparatura medicală necesară cursului.
Cursurile țin doar două ore și se vor organiza în serii de câte 10-20 de participanți. Suma necesară achiziţionării aparaturii medicale ajunge la 110 mii de lei, fără TVA.