1500 de sindicaliști în fata Prefecturii

0
234

Au cerut salarii mai mari
Sindicatul Învățământului Preuniversitar ”Prof. I. Neacșu” Buzău, organizație reprezentativă a salariaților din învățământul buzoian, a organizat un protest în fața Instituției Prefectului Județului Buzău la care au participat un număr de aproximativ 1500 de persoane.
Protestele sunt consecința nemulțumirilor acumulate în sistemul de învățământ,â aflat în grevă generală pe termen nelimitat. În acest fel, sindicaliștii au dorit să transmită Guvernului României și Primului ministru Nicolae Ciucă, prin reprezentantul acestuia în teritoriu, l Daniel Marian Țiclea, prefectul județului Buzău, că ignoranța și lipsa de dialog mărește starea de nemulțumire a celor care au intrat în grevă generală și că, prin atitudinea adoptată, riscă să bulverseze încheierea anului școlar 2022 – 2023.
În jur de 3800 de membrii ai Sindicatului Învățământul Preuniversiar au intrat în grevă generală în prima zi a săptămânii. Sindicatele au transmis Guvernului că vor continua protestele și greva generală atât timp cât solicitările lor legate de salarizare nu vor fi respectate. Totodată, sindicaliștii au atenționat autoritățile central că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluționarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învățământ şi nu vin cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâți ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ