Primăriile se pot înscrie până la 11 aprilie
Potrivit Administraţiei Fondului de Mediu, locuitorii din zonele montane ale României pot să-și înlocuiască sobele vechi cu unele moderne și eficiente energetic.
AFM a anunţat deschiderea sesiunii de înscriere în cadrul Programului privind acordarea de sprijin în vederea achiziţionării de aparate pentru încălzirea locuinţelor, pentru localităţile din zona montană pentru solicitanții unități administrativ-teritoriale, începând cu data de 31 martie.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău
“Fiecare primărie de comună va accesa, prin programul Rabla pentru Sobe, până la 560.000 de lei, bani ce vor ajunge la oamenii care locuiesc în cele aproximativ 900 localități din zonele de munte din țara noastră. Estimăm finanțarea a aproximativ 50.000 de sobe cu maximum 10.000 de lei. Programul promovat de AFM are bene-ficii atât asupra mediului, având în vedere că sobele moderne consumă mai puțin lemn și asigură o ardere mai eficientă, cât și pentru gospodăriile care vor avea un confort termic mult mai bun.”, a precizat președintele AFM, Florin Bănică.
Primăriile pot depune cererile de înscriere și documentația aferentă prin intermediul aplicației informatice până la data de 11 aprilie.
Programul are caracter multianual şi se aplică în unităţile administrativ-teritoriale or-ganizate la nivel de comună, incluse în lista localităţilor din zona montană.













