Fundația „Communitas Buzău” în sprijinul buzoienilor

0
129

Bal umanitar organizat la data de 1 iunie
Fundațiea „Communitas Buzău” a fost înfiinţată pentru susţinerea şi dezvoltarea activităţilor din domeniul sănătăţii de către judeţul Buzău prin Consiliul Judeţean Buzău, în scopul creşterii calităţii serviciilor medicale furnizate pacienţilor. Activitatea fundaţiei a fost una destul de redusă, în schimb administraţia judeţeană are în vedere extinderea scopului fundației în sensul susținerii, organizării și desfășurării şi a unor activități/acțiuni specifice dezvoltării și sustenabilității în domeniile culturii, educației și sportului.
Scopul fundaţiei îl reprezintă desfășuraraea unor activități specifice dezvoltării și sustenabilității în domeniile culturii, educației, sănătății și sportului. Printre obiective se numără susţinerea şi dezvoltarea activităţilor din domeniul sănătăţii prin sprijinirea unităţilor sanitare cu paturi din judeţul Buzău, organizarea unor caravane medicale în scopul oferirii consultații gratuite, în special populației din mediul rural, organizarea unor excursii cultural-educative pentru elevi la muzee, teatre, cinematografie, operă, monumente istorice, parcuri și rezervații naturale ca formă a turismului cultural și ecologic, acordarea unor ”Burse culturale” pentru susținererea copiilor și tinerilor talentați, desfășurarea unor activități cu caracter umanitar sau acordarea unor premii speciale performerilor buzoieni în competiții naționale și internaționale.
Patrimoniul iniţial al fundaţiei este de 75.000 lei, aport propriu al fondatorului din bugetul propriu.

DISTRIBUIȚI