Inspectoratul de Poliție Județean Buzău vrea să afle părerea ta

0
30

Chestionar pentru șoferi
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău sunt permanent pre-ocupați de creșterea siguranței rutiere, iar pentru a atinge acest obiectiv, instituția are nevoie, pe de o parte, de acțiuni ferme în trafic, dar și de implicarea directă a partici-panților la trafic.

IPJ Buzău
“Zi de zi suntem în teren, însă perspectiva dumnevoastră contează și ne poate fi de un real ajutor. Tocmai de aceea, vă invităm să ne spuneți ce credeți despre modul în care se desfășoară traficul, despre comportamentul participanților la trafic sau despre problemele pe care le întâlniți. Am pregătit un chestionar simplu și anonim, care ne va ajuta să ne adaptăm mai bine acțiunile și prioritățile, în funcție de realitatea din teren”, anunță IPJ Buzău.
Astfel, șoferii sunt întrebați prin intermediul chestionarului, care sunt principalele probleme ale traficului rutier, ce aspecte ar trebui să fie prioritare pentru poliția rutieră, ce măsuri ar trebui luate pentru creșterea nivelului de siguranță rutieră sau ce părere au șoferii despre dispozitivele electronice de monitorizare a traficului rutier.
Chestionarul poate fi accesat de către șoferi la link-ul:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc7xJi74RxEVoFD_DMFxjdvjK9n6waFH1ipOJQOKjIX2Xo6ug/viewform

DISTRIBUIȚI