Controale ale Gărzii de Mediu şi Protecţiei Consumatorilor
Comisarii Gărzii de Mediu şi cei ai Protecţiei Consumatorilor au organizat în judeţ mai multe verificări pentru a constata dacă agenţii economici respectă normele privind preluarea ambalajelor de sticlă PET cu garanţie potrivit Sistemului de Garantare şi Returnare.
Garda de Mediu Buzău
“Comisarii…au verificat sesizările unor persoane fizice din orașele Rm. Sarat și Pogoanele, ce reclamau refuzul unor comercianți, din orașele mai sus amintite, de a primi ambalaje SGR și, implicit, de a returna garanția aferenta acestora.
În urma verificărilor efectuate pe teren, s-a constatat faptul ca, într-adevăr, comerciantul din Rm. Sarat nu respecta prevederile…din HG 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garantie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, având afișat atât în interiorul magazinului cit si in exteriorul acestuia, un anunt prin care informa cumpărătorii cu privire la imposibilitatea magazinului de a prelua ambalaje SGR, motivat de lipsa spațiului de depozitare necesar”, informează Garda de Mediu.
Drept urmare, autorităţile au aplicat o amendă şi au dispus măsuri de remediere a deficienţelor.
“Urmare a acestui fapt, comerciantul respectiv a fost sancționat…cu amendă contravențională, conform prevederilor HG 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garantie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.
De asemenea, comisarii…au impus ambilor comercianti, ca masura permanentă, sa respecte prevederile… din HG nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garantie-returnare pentru ambalajele primare nereutilizabile, respectiv sa preia, în cadrul punctelor de returnare, toate ambalajele SGR returnate de consumatori sau utilizatori finali și sa restituie acestora valoarea garanției la momentul returnării ambalajelor”, a informat Garda de Mediu Buzău.