Verificări în domeniul gestionării deşeurilor
În primele trei luni ale anului 2025, cei 11 comisari ai Gărzii de Mediu Buzău au efectuat 241 de inspecții, din care 113 au fost inspecții planificate și 128 neplanifi-cate.
Garda de Mediu Buzău
“În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 98 amenzi contravenționale în valoare de 1.228.500 de lei”, arată Garda de Mediu.
Principalele neconformități constatate, în urma controalelor menționate au fost legate de gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, deținute sau generate în urma des-fășurării activității, neluarea măsurilor necesare pentru limitarea emisiilor de poluanți în atmosferă sau neîndeplinirea obligațiilor de către agenții economici care desfășoară activități de colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz.