Controale la Buzău, Râmnicu Sărat și Mărăcineni
Prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea, a dispus constituirea unor comisii mixte de verificare a capabilității de intervenție pentru gestionarea eventualelor situații de urgență în iarna 2023-2024. Din comisii fac parte specialiști din cadrul Instituției Prefectului, polițiști, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Jandarmi Județean, de la Consiliul Județean și S.D.N. Buzău.
Prefectura Buzău
“În teren, comisiile constituite verifică existența stocurilor de material antiderapant și de carburanți, a utilajelor cu care administratorii drumurilor de interes național și județean vor interveni în perioada sezonului 2023-2024, la nivelul Secției Drumuri Naționale Buzău și Consiliului Județean Buzău. Utilajele sunt verificate potrivit contractelor încheiate și anume numărul și tipul utilajelor, precum și funcționalitatea acestora”, a transmis Prefectura Buzău.
Primele verificări au fost organizate în cele mai mari districte din județ fără a se identifica probleme.
Prefectura Buzău
“În prima zi de verificări, comisiile mixte au controlat districtele Buzău, Mărăcineni și Râmnicu Sărat, din subordinea Secției Drumuri Naționale, fără a fi identificate probleme. Toate utilajele verificate sunt funcționale, au deservenți, în punctele de lucru există stocuri de materiale antiderapante care să fie folosite la deszăpezire. Controalele continuă în decursul zilei de marți la responsabilii care au în sarcină deszăpezirea drumurilor județene, iar raportul final al acțiunilor de verificare va fi prezentat prefectului județului până la data de 18 decembrie 2023”, informează Instituția Prefectului.
Florin Zafiu
Cristi Zburlescu